TOPLET
Topleţul nostru e un sat mare ,
Cu oameni vrednici, lucratori,
La muncă sfânta pentru pâne
Se scoală –n revărsat de zori.
Şi toata ziua pâna seara,
Muncesc săracii mult şi greu,
În lunca mica şi pe dealuri,
Cu încredere în Dumnezeu.
Dar cum s-a înmulţit şi lumea
Şi nu putem fi toţi plugari,
O parte-n fabrica lucrează,
iar alta parte sânt zidari.
Avem în sat şi domni în slujbe,
cu multa truda învăţaţi
Şi vin cu dor sa-şi vadă casa
Părinţi şi iubiţi fraţi.
Femeile în timp de iarnă
Îşi poartă rostul la război
Şi fac îmbrăcăminte casei
Din lâna caldă de la oi.
Iar când e zi de sărbătoare
Şi clopotele plâng duios
Nu-i sat pe toata Valea Cernii
Ca şi Topleţul de frumos
Pe strade bine măturate
Vezi lume multa şi copii
Se duc la sfânta rugăciune
Iar dupamezi la bucurii.
Şi joacă lumea-n voie bună
De drag mereu să cauţi la ea
Şi mîine zi s-apucă iară
De munca sfânta , munca grea.
(din volumul „Din lumea Topleţului”)
UNDE-I TATA?
Mamă draga unde-i tata?
Spune-mi drept de ce nu vine?
Pare-mi-se, mama dragă,
Că lui nu-i mai drag de mine.
Mamă draga unde-i tata?
Spune-mi drept de ce nu scrie?
Pare-mi-se mama dragă
Nu mai vrea de noi să ştie.
Mamă draga unde-i tata?
De Crăciun ai zis că vine...
Ori atâta-s de departe mamă ţările străine?...
Spune, spune mamă dragă,
Pentru ce eşti întristată?
Şi porţi tot mărama neagră
Şi nu-i scrii ca altă dată?
TRAISTA
Sărmana traistă de la sat,
Ce vremuri ai mai apucat,
Tu nu mai ai acuma vot
Cu lumea „cultă” cot la cot.
Tu bună ai fost cât ne căraşi
Bucatele pe la oraş.
S-ajungem domni să ne mândrim
Iar astăzi te dispreţuim.
Să nu te doară traista mea,
Mai sânt cari ţin la cinstea ta
Şi n-au uitat nici de parinţi
Cari i-au crescut în suferinţi.
(Gazeta Orsovei 1933)
DE CÂND DEALURILE NOASTRE
De când dealurile noastre
Sânt plantate cu măgrini
Nu mai vin borugile
Ca pe vremea din bătrâni.
Cât de mândru e Topleţul
Când măgrinii înfloresc
Ce miros plăcut şi dulce
Când în casă răspândesc.
Câtă miere sănătoasă
Scot din flori albinele
Doamne noi nu ni-s în stare
Să le ştim tot binele.
Să plantăm şi mai departe
Unde-i loc rău şi sărac
Că măgrinii cresc în grabă
Şi mult bine ei ne fac.
DIN RÂPELE TOPLEŢULUI
Greu la deal şi rău la vale
Bolovani şi gropi în cale,
Drumul pân’ la Miciriz,
Par că-s colţii din firz.
Dacă omul suie carul
Vai, să vezi atunci amarul,
Gura sbiciul tot pe boi,
Înainte şi-napoi
Când coboară cu bucate
Două roate’mpedecate
Şi un lemn der cric legat
Târâie pân’ jos în sat.
Vezi potcoave-n drum picate
Deuci frânte aruncate
Câte-un fier ruginit
Ce nu-i mai de folosât.
Dar s-arat icoana toată
Când se rupe-n drum o roată.
Bietul om lângă proţap
Cum se scarpină în cap.
Mai înjură una bună
După datină străbună.
Ca românul necajit
Şi de multe amărât.
Boii caută la dânsul
Doar că lor le scapă plânsul:
Ei stăpâne ai văzut?
Spune-acum ce-i de făcut?
Ce sa facă ia securea
Nu-i departe iar pădurea
Taie-un par mai mărişor
Face osiei picior.
Cum veţi intreba îndata?
Cum a pus şi altă dată.
Că nevoia-i meşter bun,
Nu mai trebuie s-o spun ...
De-aş avea eu o putere
Pentru Topliceni aş cere
Să-i scutească de acum
La prestaţia de drum.
Că la drumuri tot repară
Ploile le strică iară
Şi-i destulă darea lor
Potcovitul boilor.
Da, aşa-i dragă cocoane
Unde-s râpe şi petroane
Dar din trenuri nu vedeţi
Cum e traiul la Topleţ
Că n-aducem altă dată
Nici sămânţa aruncată
Ştie numai Dumnezeu
Cum ne frământam de greu.
Nu vă prindă dar mirare
Că sătenii-n sărbătoare
Dup-atâta lucru sec-
Îşi petrec cum îşi petrec!
Unii se mai duc prin birturi
Cu muzica după ei
Ca să-n cheie-n voie bună
Românescul obicei.
Cam aşa-i nedeia noastră-n
Valea Cernii la Topleţ
Să trăiţi cu sănătate
Să veniţi să o vedeţi.
1932 . 1 mai
MOTO
În graiul nostru dulce
Şi plin de poezie
Nu-i vorba mai frumoasă
Ca vorba ”omenie”.
Sub vraja ei adâncă
Românul înţelege
Aceeaşi rânduială
Ce-o scrie sfânta lege:
Să ai purtare bună,
Să nu faci rau la nimeni,
Să-ţi porţi cinstit chemarea
În faţă de mulţime.
În lumea noastră, Doamne,
Ce bine-ar fi să fie
La rândul său tot omul:
Un om de omenie.
( Din poezia „Omenia” de Ghe Baltean publicată în ziarul Drapelul nr 35 din1920)
AVEM...
Popor sărac - avem comori:
O lege sfântă veche,
Avem un dulce grai frumos
Si port fără pereche.
În legea noastră am aflat
De veacuri mângâiere
Prin ea şi graiul s-a păstrat
În vremuri de durere.
Alt grai pe lume nu ar fi
În stare niciodată,
Să cânte doina dorului
Aşa de înduioşată .
Iar portul cel adevărat
În mândra-i potrivire
Arată darul ce s-a dat
Acestui neam de fire.
Zadarnic spun că sântem proşti
Şi nu avem cultură
Avem comori cari trag mai mult
Ca multă învăţătură .
Poporul meu sărac
Tăria e în tine
Oricum ai fi tot tu ne dai
Nădejdea de mai bine. (Drapelul nr. 71-1917)
LA BRĂTINA
Brătina mea, loc drag iubit,
Pe culmea ta eu am păzit
La vite şi-am copilărit .
Când dau pe acas’, tu tot m-atragi
Cu locurile tale dragi.
Pe unde-aflam odată fragi.
Şi unde dulce mama mea
Pe mine-n leagăn mă ducea
De multe ori în vremea sa
Ah, locuri dragi! Ce dor , ce chin
M-apucă azi la voi când vin,
Că văd în voi un câmp străin.
Tranşee gropi al morţii laţ ...
Cartuşe , plumbi împrăştiaţi
Păcatu-lumii-l arătaţi. (DIN VOL poezii 1920)
DRAG
Mi-e drag mult românul
Cu firea lui cea blândă
În doinele sale
El plâng şi cântă.
Mi-e drag mult românul
Că-i fiul naturii,
Legat de moşie
De vraja pădurii.
Mi-e drag mult românul
Isteţ de la fire,
Şăgalnic la vorbă
Deştept la privire.
Mi-e drag mult românul
Bărbat cum s-aruncă
Cu plugul , cu sapa,
Cu coasa la luncă.
Mi-e drag mult românul
Că face cum face
Mereu se ridică
Din vetre sărace . (din vol POEZII)
PREZENTUL
S-au mărit căldurile,
Au secat izvoarele
S-au rărit popoarele
S-au tăiat pădurile .
S-au strâmtat hotarele
S-au golit hambarele.
Au uitat scripturile
Toate învăţăturile.
Au învins culturile
Toţi în ruptul capului
Mergem calea racului
Spre ruşinea veacului.(Din vol. Poezii)
BIETUL ION
Anul de bătaie
Săracul a plecat
Un prunc mic şi muierea
În jale a lăsat.
Cu rana grea din luptă
La pat a fost căzut
Un an şi jumătate
Pe ai săi nu i-a văzut.
Când fu-n spital departe
Cu rana spre sfârşit
Într-unul mai aproape
De satu-i a venit.
A doua noapte însă
Un dor l-a chinuit:
Sări pe o fereastră
Şi-acasă a fugit...
Dar domnii cu spitalul
„Bătură”telefon
Şi mâine zi jândarii
Aduc pe bietul om.
Naitea lor păşeşte
Cu capul în pământ
Muierea şi copilul
În urmă-i vin plângând.
Îl duseră –în lăuntru
Ea plânge cu amar
Afară pe la poartă
Aşteaptă în zadar.
La casa încuiată
Pe nimeni nu avea
Pleacă ştergându-şi ochii
Cu pruncu’ după ea. (Din vol POEZII)
LA TOTI MAI VIN ACASA
La toţi mai vin acasă
Feciorii din prăpăd
Ai mei de la început
s-au dus si nu-i mai văd
La toţi mai vin acasă
Feciorii care mai sânt
Ai mei nici când nu vin
Să pună în pământ.
La toţi mai vin acasă
Feciorii arşi de dor
Ai mei nu au noroc
Să-şi vadă casa lor.
La toţi mai vin acasă
La toţi mai vin...la toţi
Eu stânsă am să cresc
Bătrână cinci nepoţi.
POVESTE
Printre dealuri stârminoase
Unde umblă căprioare
Şerpuită-n vremea veche
O cărare de picioare.
Pe aici strămoşii noştri
Şi din sate mărginaşe
Se duceau doinind în frunză
Cu merinde la sălaşe.
Ici colea peste pâraie
Mai treceau şi cite-o punte
Trebuia o zi întreagă
Pân’ suiau la oi în munte.
Dar de când cu lumea nouă
Rosturile sânt schimbate
Ni s-a strâmtorat hotarul
Şi pădurile-s tăiate.
DĂSCĂLIŢĂ-N SAT
Domnişoara-nvăţătoare
Suferinţa dumitale
Mă-ntristează şi mă doare.
Ai lasat şcoala normală
Cu mari visuri ideale
Dar viaţa rău înşală
Când esti fată mai săracă
Şi nu ai pretenţii multe
Satul poate o saţi placă
Dacă leafa nu ajunge
Nici cu traiul de la ţară
Idealul să nu iţi piară
Fi la inimă frumoasă
Şi desparte-te cu totul
De viaţa cea luxoasă
De la ghete domnişoară
Mai scurtează tocurile
Căci sânt rele locurile
Si mai lasă şi ciorapii
De culorile acelea
Care seamănă cu pielea
Şi să fugi şi de fardare
Că aceasta-i cheltuială
Şi stă rau la învăţătoare.
Fi în ochii tuturora
Domnişoară-nvăţătoare:
O lumină purtătoare
Să te vadă pildă bună
Mamele noastre de miine
Scumpe patriei române. (Răsunetul –Lugoj nr 52/ 1932)
UNUI DASCĂL MAI TÂNAR
Ascultă , măi copile
Să-ţi dau la drum un sfat
Când gaţi milităria
Aşează-te într-un sat
În şcoala ta cea nouă
cum intri mai întâi
cu sufletul te leagă
de lumea de copii
Iubeşte-i deopotrivă
Vorbindu-le frumos
Aşa cum în icoană
Văzut-ai pe Cristos.
Şi toată săptămâna
Lucrează tu mereu şi mai presus de toate
Să crezi în Dumnezeu
Şi leafa ta de dascăl
Micuţă la început o poţi mări – ca mine
Ascultă ce-am făcut
M-am ocupat cu stupii
Şi mult m-am ajutat
Şi de la mici albine
Răbdare-am învăţat
Răbdare, da răbdare
Iubite-nvăţător
Precum ne-a arătat-o
Cristos mântuitor
Că fără de răbdare
În şcoală nu e chip
Şi fără de iubire
E trudă pe nisip. („Învăţătorul bănăţean” nr 13-14/ 1937)
SFAT VECHI
Să nu se vorbească nimica-n mânie
Nici să nu se lucre şi nici să se scrie
Mânia la urmă aduce căinţă
Şi omului simplu şi celui cu ştiinţă
Tu dascăle ţine nuiaua încuiată
Să-ţi treacă mânia cu cheia uitată
Că şi Dumnezeu la mâniei-i zăbavnic
Iar când ceri ajutorul , milos e şi grabnic. {Scoala Bănăţeană nr 3-4 / 1927)
LA PLECARE
De trei zile se aude
Veselie-n sat la noi
cântă şi petrec recruţii
Cu muzică de cimpoi
Şi cum Doamne n-ar petrece
Că li greu acuma lor
ca să-si lase ei Topleţul
Chiar şi ‚naintea Paştilor.
Când e lumea mai frumoasă
Şi avem nedeie-n sat
Şi-apoi uite vine vremea
Oilor de măsurat
Pentru asta juni-şi varsă
Focul greu al inimei
Iară lumea de pe drumuri
Se înşiră după ei.
Unde-i loc mai larg în stradă
Joacă brâul num-aşa
Findcă ziua de plecare
Le-a picat Dumineca
Pe la ora douasprece
Maica Doamne să vedeţi
Cum de-atita lume geme
Gara noastră din Topleţ
Mamele cu jale-n suflet
Stau lângă feciori şi plâng
Iară fete mari cu dorul
Inima-n sân şi-o strâng
Iacă trenul intră-n gară
E minutul cel mai greu
să despart cu sănătate
Şi se duc cu Dumnezeu.
Din Vol”Din lumea Topleţului”
PĂSĂRICĂ GLAS PUSTIU
Păsărică glas pustiu d e ce cânţi aşa târziu
Nu vezi câmpul brumărit
Codrul trist şi gălbenit?
Dragă eu nu cânt ci plâng
Cuibuşorul meu din crâng
Că săracii puişori
Mi-i luară mărişori
Un copil cu suflet rău
S-a suit la cuibul meu
Şi cu mă de păgân
I-a vârât pe toţi în sân
Cât am plâns să nu mi-i ia
că-mi negreşte inima
Dar copilul blăstămat
A plecat cu ei în sat.
Eu de atunci într-una plâng
după puişori mă frâng
Vezi aşa mă vait s-acum
Către toţi care trec pe drum
Măi copile suflet rău
Nu te temi de Dumnezeu
Maica-ta cum s-ar văita
Daca moartea te-ar lua?
( Din vol Pâine cerească)
„‚IROPLANU’”LA TOPLET
Şade dascălul la masă ,
Iar şcolarii scriu în clasă
Deodată zgomot mare
Se ade-afara-n zare
O tăcere toţi ascultă
Aud larmă tot mai multă
Dascălul atunci le spune
Să vedeţi copii minune
Toţi la uşă sar grămadă
Se îmbulzesc să iasă-n stradă
Ca să vadă „Iroplanu”
Mult mai sus ca Iorgovanu
„Uite mă câtu-i de mare
Şi cum zbârnie de tare
ÎI cu aripi şi are coadă
Dar să cadă acu grămadă”
„Ba măi Ioane taci din gură
Să nu fie făcătură !
Că maşina care zboară
Face slujba pentru ţară”
Toţi copii caută-n zare
Cum din pasărea cea mare
s-a făcut ca rândunica
Până nu mai văd nimica.
(Din vol Pâine cerească)
RĂCHIA
Blăstămată esti răchie,
Multă lume nu te ştie
Cum o înşeli cu viclenie
Blăstămată esti răchie
Vai de cei care din junie
Fac cu tine prietenie
Blăstămată esti răchie
Tu faci multă nebunie
Şi la case sărăcie.
Blăstămată esti răchie
Tu strici traiu-n căsnicie
Şi desparţi soţi de soţie.
Blăstămată esti răchie
Tu pe cel mai de-omenie
Tu îl poţi trage-n porcărie.
Blăstămată esti răchie
Tu bagi lumea-n puşcărie
Şi puni ţării grea porţie.
Blăstămată esti răchie
ca Irod iar în beţie
s-a jurat cu nebunie.
(Din vol Pâine cerească)
AUTOMOBILUL
Nori de praf rădică-n drum
Şi din coadă-i iasă fum
Trece-n fugă borăind
Oameni,vite,spăriind.
Un ţăran pe loitră-n car
Mână boii în pasul rar
Când îi vede dinapoi
Sare jos pe lângă boi.
Trage-n lături cum putea
Să nu prindă osia
Domi-s domni si-n treaba lor
L-au trecut nepasator.
Şi ca vântul s-a mai dus
Tot pe Valea Cerni-n sus
Până boii în pasul rar
Au ajuns calea-n hotar:
Se stricase ceva-n el
Şi nu mai pornea de fel
L-au legat cu car n-apoi
Şi-au mers domnii după boi.
(Din vol „Pâine cerească”).
Caransebeş, 30 martie 1941, Nr 13
AS VREA
Aş vrea s-apuc pe sate
Cu cheag să le cuprind
Şi unde-i întuneric
lumină să aprind.
De-aş fi ca şi-un apostol
Cu graiul fermecat să văd pe lângă mine
Poporul adunat
Să’ncep cu semnul crucii
Cu dorul să vorbesc
Şi-n inimile slabe
Credinţa s-o întăresc
Să veştejesc pornirea
Duşmanilor vicleni
Care seamănă de-o vreme
Neghină-ntre săteni.
Să-şi spună tot românul
Nădejdea-n Dumnezeu
Să lucre fiecare
Cu drag la locul sau.
Să nu mai aibe nime
În suflet îndoieli
Că vine, vine vremea
Cu bune rânduieli
Şi de-aş mai fi Arhanghel
Cu trâmbita de fier
Şi Glasul sa-mi străbată
Ca tunetul din cer.
Şi s-ajut să se ridice
Poporul meu de jos
Şi-n lume să mi-l poarte
Lumina lui Hristos.
NU LUCREZ DUMINECA
Caransebeş 16 martie 1941
Moştenit-am de la tata
Scumpa moşioara mea
Şasă zile-n saptamină
Tot lucrez cu drag la ea.
Cum apuc de diminea,tă
Până apune soarele
Mă frământ mereu pe brazdă
Eu cu vitişoarele.
Bunul Dumnezeu m-ajută
Şi-mi da darul de la Cer
Şi din care dau o parte
Şi iubitei m mele ţări.
Iar când sună liturghia
Clopotul dumineca
Caut s-ascult porunca patra
Ca să o sfinţesc pe ea
Pun o luminiţă-n sfeşnic
Înainte de altar
Pentru darurile câte
Le primeşte un plugar.
Şi cu rânduiala asta
Duc viaţa-n legea mea
Şi pentru nimica-n lume
Nu lucrez dumineca.
Povestea lui Moș Nicolae
Săracu’ Moș Nicolae,
Ce dure-n suflet poartă
De doi ani el nu mai vede
Lumea pentru dânsu-i moartă.
Dar nu-i pasă lui de lume,
Că nu are-n ochi lumină
Alta-l doare, nu mai poate,
La biserică să vină.
Și ce bine i-ar mai prinde
Sufletului bătrâneții,
În biserică s-asculte
Slujba sfântă-a dimineţii.
La-nceput s-audă psalmii
Și troparul învierii,
Și-ar mai ușura din suflet
Greutatea nevederii.
Liturghia l-ar mai trece
Însă iară creștinește:
L-ai vedea luând Ceaslovul
Cum se-nchină, cum cetește.
Dar așa îl vezi prin casă
Bietul moș cum se frământă,
Zice rugăciuni în taină
Și ce știe, mereu cântă.
Se sfiește de ai casei
Fiindcă vezi , cum sunt cei tineri,
Nu mai știu de rugăciune
Nici de post în sfânta Vineri.
Gândurile-n rugăciune
Tot la ceri pe Moș îl poartă
Dumnezeu să-l ia din lume,
Că și baba lui e moartă.
Ei dar vezi, că moartea astăzi
Mai degrab la tineri vine,
Iar bătrânii langă vatră
Mai așteaptă în suspine.
Așa și Moș Nicolae,
Cu optzeci de ani în spate,
Își tot mută neputința
Până ceasul îi va bate.
Rugăciunea tot în casă,
Fără fumul de tămâie,
Fără glas din Evangheli
Parcă nu-i mai dau tărie.
Într-o sfântă sărbătoare,
El se-nbracă-și face cruce,
Iar feciorul său cel mare
La biserică-l conduce.
S-auzea din turn cum cheamă
Glasul clopotelor sfinte
Sprijinit de mână moșul
Cu dor sfânt pășea-nainte.
Când intră pe pipăite
În biserica măririi
Îi pătrunseră ființa
Tainele dumnezeirii.
Îndreptat pân-la icoană
Într-o sfântă ,,Cruce-ajută,,
Cu evlavie adâncă,
El s-apleacă ș-o sărută.
Lumea îl privea cu milă,
Cum se clatină-n orbire
Însă moșul purta-n suflet
Mare dor de mântuire.
Nora - dăscălița-i spuse
De-o minune doftorească
De la Dumnezeu lăsată
Care-o să-l tămăduiască.
Și de-atunci visează Moșul
Ziua, noaptea-n rugăciune
De Cristos că vine iară
Să mai facă vreo minune...
Și celor ce cred într-ânsul
Fără multă zăbovire,
Le și vine de la ceruri
Mult dorita mântuire.
Într-o Miercuri dimineața,
Nora l-a luat de mână
Și la Severin îl duse,
Unde-a stat o săptămână.
L-a operat doftor Glavici
Cu știința lui aleasă
Și după opt zile Moșul
A venit văzând acasă.
Când s-a dat din tren la gară,
Mare a mai fost mirarea,
Auzea-i șoptind sătenii:
,,Vezi ce face și căutarea,,!
Iar Duminica de noapte
La biserică se duse,
Singur sărută icoana
Și în jetul său se puse.
Mai rosti o rugăciune-
Și cu fața radioasă,
El sorbea cu multă sete
Din Utrenia frumoasă.
Fiul său privea spre dansul
(Cântăreț) colea din strană,
Cum bătrânul tot își poartă
O batistă pe sub geană.
Repede la el se duse
Întrebându-l, că ce are?
Însă Moșul scurt îl taie:
,,Mergi și cântă,- nu mă doare,,!
..............................
Lacrimile de sub gene
Erau semn de bucurie,
Că mai vede iară lumea
Din cereasca-mpărăție.
Gheorghe Băltean
Poezie apărută în volumul ,,Din lumea Toplețului,,
Editura Minerva -Orșova-1932
Mamei
O,mamă, bună, dulce,
Cu chip de înger blând,
Cum vremea mereu trece,
Mai mult îmi vini în gând
Eu văd prin sita vremii
Icoane din trecut:
Purtarea ta de grijă
De când m-ai fost făcut
......................
Mă văd crescut mai mare
De tine aripat
Și-n voia întâmplării
De-acasă depărtat.
Ai vrut să nu fiu și eu
Ca tata chinuit,
M-ați dat la-nvățătură,
Cu ce s-a nimerit.
Ce greu ți-era-n duminici
De slujbă să te lași,
Să-mi cari cu traista mie
Bucate la oraș.
...................
Și astăzi parca-mi sună
A tale dulci poveți
"Să fii cuminte Gheorghe!
Să cauti, să-nveți, să-nveți!"
Iar Dumnezeu, din mila
Și darul său cel sfânt,
Mi-a dat cea mai frumoasă
Chemare pe pământ.
Era-i de mine mândră,
Dar ceva te durea
Că nu vin mai aproape
Să fiu la casa mea.
Cu dorul meu în suflet,
Picata-i și la pat
Și-n ceasul de pe urmă,
Dorind, m-ai așteptat.
Cu ochii spre icoană
Și iar la orologi,
Să vezi când vine trenul
Te-ai pus ca să te rogi:
,,Au Gheorghe! Gheorghe! Nu vini
Cu mama să vorbești!,,
Așa-s copiii-n lume-
Ești bună, până-i crești!
........................
Dar n-am fost mamă vina
Că trenul n-a grăbit
Iar moartea blestemată
S-aștepte n-a voit!...
Durerea ta mă mustră
Și astăzi din mormânt
Și pace n-am în suflet
Aicea pe pământ.
Venit-am drept aceea
Țărâna să ți-o strâng
La crucea ta uitată
Să plâng, să plâng, să plâng!
O, fie-ți mamă milă!
Mai mult să nu mă cerți
Cu inima ta bună,
Păcatul să mi-l ierți!
Destul port o durere
Acestui jalnic neam
Pe care, mamă iară
Din firea ta o am.
Curând ea-mi face poate
Și mie un sicriu,
Ca pentru totdeauna
Alăturea să-ți fiu.
Gheorghe Băltean
Din volumul ,,Poesii,,-1920
Cat de minunat!
RăspundețiȘtergere